Dr. Laura Panait

Family Doctor

Detalii

Laura este medic specialist în medicina de familie şi mamă a 2 copii.


A ales această specialitate prin prisma importanței acesteia la nivel de individ, familie şi comunitate. Medicul de familie tratează și consiliază pacientul, indiferent de starea de sănătate sau boală, este alături de acesta în identificarea afecțiunilor clinice, promovează un stil de viață sănătos și personalizat în funcție de nevoile și posibilitățile fiecărui pacient.


Practică medicina de mai bine de 15 ani, făcând asta din suflet și din dorința de a ajută cât mai mulți oameni să se mențină sănătoși. Cea mai mare bucurie a ei este sănătatea pacienților ei. Mereu afirmă că este un om în slujba sănătății oamenilor. Râde împreună cu ei, îi încurajează atunci când este nevoie și este alături de ei ca un prieten de nădejde.


Cel mai mult crede în prevenție, asta pentru că, cu cât suntem mai atenți cu sănătatea noastră, cu atât avem șanse mai mari să ducem o viață mai lungă și mai sănătoasă. Anii de practică i-au arătat că această abordare este “cel mai bun medicament” pe care îl poate prescrie pacienților ei.


Conecții

Clinica AS

clinica-as.ro/