În cei doi ani de când am devenit mamă, am învățat multe lucruri. Stiu să pregătesc biberonul perfect în timp record și nu uit niciodată să păstrez o jucărie noua, surpriza, pentru momente "de criză". Însă nu despre tehnici de supraviețuire vreau să îți povestesc, ci despre ce-am învățat eu legat de amenajarea unei camere de bebeluș.

Atunci când un designer de interior perfecționist e lovit de instinctul de nesting din sarcina... începe haosul! Sau magia, depinde din ce perspectivă privești :)

Acum că am trecut de etapa de bebelușeală, îți pot spune ce am greșit eu și ce am făcut bine - ce aș repeta și ce aș evita. În orice caz, cu riscul de a fi clișeică - ce îți recomand este să te bucuri de procesul amenajării, cu tot ceea ce implică acesta. Va veni o zi în care nu vei mai putea alege tu - ci vor intra în scenă gusturile celui mic și... unicornii cu sclipici!

Cu patru luni înainte de a naște, am pornit la drum cu o lista de must haves pentru camera fiicei mele Caterina. Visul meu era să fie o camera cosy si feminina, cu trimiteri către estetica daneză plus cateva elemente French, iar cromatica imi era foarte clară. Pe listă aveam o masă de înfășat, un pat, un dulap pentru haine, o canapea extensibilă și un fotoliu pentru alăptare... am realizat repede că încăperea de 20 mp era astfel deja plină.

Ca în orice amenajare, a trebuit să împac partea estetică cu cea funcțională - însă aici, cerând sfatul prietenilor părinți mă loveam uneori de păreri contradictorii. Unii părinți foloseau intens masa de înfășat, alții niciodată - unii s-au bucurat de prezenta canapelei extensibile, pe alții mai mult i-a încurcat.

Așadar, aceasta nu este o listă exhaustivă, ci una care te poate ajuta să navighezi mai ușor acest univers al camerei bebelușului, luându-ți la rândul tău ce consideri util din povestea mea :)

 

1. Fă un moodboard

Este important să alegi o temă și o cromatică - și să încerci să nu deviezi prea mult de la ea. Bineînțeles că mi-a plăcut și-un tapet cu flamingo, și un covor grafic, și o oglinda cu urechi de șoricel și un corp de iluminat cu accente aurii. Însă am creat un moodboard și acolo unde existau clash-uri vizuale, le-am eliminat rapid. Pinterest-ul e plin de inspirație, iar imaginile pe care le vei găsi sunt de fapt niste styling-uri atent editate. Cel mai probabil însă camera copilului tău va arăta așa doar în primele poze - apoi, vor apărea diverse jucării mai mult sau mai puțin estetice, un coș de gunoi pentru scutece, și multe altele la care nu te gândești acum! Ca să eviți clutter-ul vizual, încearcă să alegi un narativ care să dea coerență spațiului, având în vedere că viața cu un nou-născut este adesea plină de... surprize!

Tendința perfect naturală este să alegi culori vesele, "pentru copii", și te sfătuiesc să faci asta cu bucurie. Însă nu uita de detalii cromatice neutre care echilibrează spațiul și conduc ochiul prin încăpere. Griul, bejul și chiar mici detalii negre pot face diferența.

De asemenea, nu uita că bebelușul tău va crește, iar mobilierul cu ursuleți va ajunge a fi foarte repede considerat "de bebe". Îți recomand să alegi varianta cea mai sustenabilă și să mergi pe piese timeless care să poată fi încadrate cu ușurință în interiorul unui copil mai mare. Eu am ales piese de mobilier cu o linie simplă, care să poată fi folosite ani mulți, iar accesoriile baby-like au reprezentat o parte mică a bugetului nostru.

De exemplu, am achiziționat buline negre pe care le-am lipit pe un perete alb și a ieșit ce vedeți în imaginile de mai sus. Pe alt perete am agățat niste elemente textile reprezentând luna, norii, intercalate de câteva baloane ceramice. Iar în apropierea ușii, o avem pe Doamna Lebădă, care a devenit parte din rutina de culcare, pentru că îi uram împreună, seară de seară, "somn ușor".  Există nenumărate feluri în care poți aduce elementul ludic într-o camera de bebeluș: decorațiuni de perete, așternuturi, tapet sau decal-uri.

E bine de știut că bebelușii petrec mult timp uitându-se la tavan - așa că un canopy, un corp de iluminat sau un desen pe tavan care să îi atragă atenția poate fi o idee pentru care să îți mulțumești mai târziu.

 

2. Așează mostrele împreună

Îți recomand să alegi întăi culoarea textilelor și a mobilierului și abia apoi să o potrivești cu cea a pereților. Cel mai indicat este să păstrezi o mostră din țesături și, înainte de a comanda toate piesele, să le privești pe toate în ansamblu. Eu, deși am cumpărat majoritatea pieselor online, am așteptat până le-am avut aproape pe toate acasă și abia apoi am cumpărat accesoriile decorative.

Texturile sunt de asemenea importante. Eu am ales o draperie dublată de blackout pentru că țesătura de blackout are (de cele mai multe ori) un aspect sintetic. Oricât de practică ar fi, și credeți-mă, chiar este, mă bucur că am ales o țesătură naturală pe care am dublat-o cu blackout. Cu siguranță acest lucru crește costurile, însă aspectul unei draperii pline, cu țesătură naturală, face toată diferența.

 

3. Alege mobilier practic

Noi am ales un pat care "crește" odată cu bebelușul, transformându-se într-un pat junior prin adăugarea unor accesorii. Ne bucurăm acum, când urmează să trecem la patul junior, că nu trebuie să schimbăm patul, ci îl putem folosi ani buni de acum încolo! În același timp, am o prietenă care după o vreme a renunțat la pătuțul de bebeluș cu totul, dorindu-și să continue co-sleepingul cu fiica ei, într-un pat inspirat de filozofia Montessori. În orice caz, cea mai bună investiție pentru primele luni de viață ale copilului a fost cu siguranță babynest-ul - Caterina a dormit peste tot datorită acestui babynest - sigur, comod și adorabil.

Pentru masa de înfășat, am optat pentru o comodă pe care o vom folosi tot așa, multă vreme de-acum înainte. Este vorba despre o comodă cu sertare, foarte încăpătoare, în care se afla toate accesoriile copilului. Minunat mi se pare faptul că blatul special conceput pentru înfășat se poate îndepărta, iar comoda rămâne perfect utilizabilă și după ce vremurile înfășatului au trecut.

În sertarele superioare se află scutecele și cosmeticele, iar în cele inferioare se află diferite accesorii care nu își aveau locul în dulap. Este esențial ca toate cele necesare bebelușului să fie la îndemâna mesei de înfășat. Ultimul lucru pe care ți-l dorești este să trebuiască să cauți ceva în partea cealaltă a camerei atunci când bebelușul tău e culcat pe masă, plânge, e plin de cremă pentru funduleț și se poate rostogoli.

Dacă am învățat ceva de când sunt mamă, este să cer ajutor atunci când sunt obosită sau am nevoie de o pauză pentru mine. Dacă procesul amenajării unui nursery te stresează, eu zic să începi să ceri ajutor încă de pe acum: solicită sfatul unei prietene sau a unui designer - și eu m-am sfătuit cu prietena mea Sânziana!

Și nu uita, e vorba de casa voastră, de familia voastră - nu trebuie să fie perfect. Trebuie doar să vă facă să zâmbiți.