Epuizarea emoțională e ca și cum... Ca și cum muți un munte de nisip cu o găletușă. Ca și cum te îndrepți către vârf cu pietre în spate. Ca și cum jonglezi cu zeci de mingi și tot scapi câteva. Ca și cum vorbești și îți auzi doar ecoul. Toate acestea în timp ce un critic interior se uită la tine cu ochi duri și un judecător interior stabilește cum și ce nu e conform așteptărilor și standardelor.
Sindromul de epuizare emoțională este rezultatul suprasolicitării cronice. În timp resursele interioare se termină și apar sentimente de ineficiență și neputință. Mai trist este că la final apare detașarea emoțională care te va împiedica să te bucuri de orice. Da! A da “totul” ca și părinte ajunge să fie autodistructiv. Asta pentru că dacă “dai totul” vine un moment când nu mai ai ce da. Mintea ta inconștientă te va proteja (fie că vrei sau nu) creând un spațiu de siguranță între tine și emoțiile tale dificil de gestionat. Adică vei fi la distanță de toate emoțiile, inclusiv cele frumoase ce vin cu rolul de părinte. Chiar vrei să dai totul?
Dacă îți dorești o schimbare nu va fi ușor, dar va merita. Va trebui să înveți să alegi în cunoștință de cauză unde anume să-ți aloci resursele, căci starea ta emoțională = resurse - solicitări. Nu va fi o lecție imposibilă, mai ales că din această supra-simplificare decurg cel puțin trei direcții utile:
(1) diversificarea și creșterea nivelului de resurse,
(2) scaderea nivelul de solicitare,
(3) schimbarea opticii sau perspectivei.
Obiectivul e să re-echilibrezi balanța stres - resurse într-un fel sau altul.
- Crește nivelul de resurse
În concret, primul pas spre echilibru este să te întrebi: “Ce abilitate ar fi util să dezvolt?“.
Pentru unii, asta ar însemna să spună mai des “Nu”, să ia scurte pauze, să prioritizeze lucrurile cu adevărat importante, să ceară ajutorul, să doarmă mai mult, să stabilească niște așteptări realiste și tot așa.
Pentru fiecare persoană răspunsul este altul, însă speranța mea e că o atenție deosebită e îndreptată către nevoia de somn. Deprivarea de somn e un factor de vulnerabilizare.
Întreabă-te “Ce beneficii am de la noua abilitate?”, “Cum se comportă o persoană care face asta?”, “Ce pot face eu începând de azi?“, “Unde mă pot bloca?”, “Cum pot să nu mă blochez?” și apoi asumă-ți schimbarea. Fă decizia ta publică, spunându-le unor persoane apropiate ce vrei să faci. Vorbește cu măcar trei persoane. Pune în practică ceea ce ai decis să faci. Prima oară va fi tare ciudat să renunți la ceea ce te ține blocată în undiță (poate o anumită imagine socială, un principiu etc.), însă când vei exersa de suficiente ori noua abilitate va deveni parte din modul obișnuit de funcționare. Se va întâmpla pur și simplu.
- Scade numărul solicitărilor sau intensitatea cu care le faci
Prioritizează lucrurile importante, amână lucrurile care nu sunt urgente dar sunt importante, și deleagă sau elimină ceea ce poate nu e nici urgent, nici important. Dintre tot ce îți propui, ce are cu adevărat un impact pozitiv asupra ta și asupra familiei? Și știu că simți că trebuie să le faci pe toate… însă “pick your battles”, avem aici de-a face cu un maraton, nu un sprint.
“Trebuie” este inamicul nostru.
Cuvântul trebuie ascunde în spatele lui așteptări rigide despre noi, ceilalți și lume. Spre exemplu dacă ai credința “Trebuie să fiu calm” atunci când ești în offside îți va fi mai greu. Vei vrea să fugi de enervare în loc să o accepți ca să o poți gestiona.
Pe termen scurt, “trebuie” aduce după sine reacții la reacții. Dacă la început era doar enervare acum emoțiile se amplifică și cheamă și altele: furie, rușine, dezamăgire, vinovăție. Acum e mult mai dificil de gestionat.
Pe termen lung “trebuie” ne face să ne restrângem repertoriul și să respingem părți întregi din noi. Trebuie să”, înseamnă o interdicție “Nu am voie să”. Noi suntem și calmi și furioși, și fericiți și triști, și răi și buni, și e ok să fie așa. Fiecare parte are utilitatea ei într-un anumit context.
Ce poți să faci? Schimbă-l pe “trebuie” cu “mi-ar plăcea să” sau “e de preferat să”. Dincolo de semantică, schimbarea e majoră pentru că te educi să schimbi un monolog interior rigid cu un monolog realist și flexibil. Unele lucruri sunt necesare, dar majoritatea sunt preferințe, dorințe sau alegeri, așa că hai să le numim ca atare.
- Uită-te la lucruri dintr-o altă perspectivă
Majoritatea solicitărilor nu sunt în mod direct sub controlul nostru. Un copil cu un temperament mai dificil, care doarme puțin și plânge mult, lipsa unor bunici care să ofere sprijin, boală și pierderi, dificultăți financiare și altele. Unele lucruri nu sunt simple, dar tot există un spațiu de alegere.
Revenind la analogiile de la început. Cum ai ajuns să îți propui să muți munții? Oare dacă iei o pauză și reflectezi, nu găsești ceva mai util de folosit decat o găletușă? Oare ai nevoie să jonglezi cu toate mingile odată? Mă întreb ce ar însemna pentru tine să lași bagajul de pietre și doar să urci? Uneori devenim captivi în propriile noastre închisori. O persoană poate ajunge la epuizare pentru că îmbrățișează în totalitate cuvinte toxice precum “trebuie” sau “nu e suficient”.
Drama lui “Nu e suficient” e că odată pusă problema așa, indiferent ce, cum și cât faci, vei trăi o dezamăgire, un eșec personal. Cu alte cuvinte oricât de bine ai fi făcut un lucru în loc să te apreciezi apare senzația că nu te ridici la nivelul așteptărilor. În loc să îți hrănești stima de sine cu un succes, acel “nu e suficient” te-a pus în șah. Felul în care etichetăm experiențele duce la o adaptare bună la situație, sau nu.
Felul în care gândim are un impact profund asupra felului în care ne simțim și felul în care ne comportăm. Asta înseamnă că deși nu avem control asupra lucrurilor care ni se întâmplă, cum reacționăm la ele este sub influența noastră. Furie simțim cu toții, dar unii reacționează mai bine pentru ei și cei dragi, alții reacționează mai distructiv.
Asta nu înseamnă că vei ajunge de neclintit în fața provocărilor. Însă acum nu se mai adaugă mecanismele de învinovățire, ruminații, reacții emoționale amplificate care fac dintr-o situație deja dificilă una imposibilă.
Noi avem mânerele de care putem să apucăm reacțiile interioare și anume gândurile noastre. Gândurile în care ne punem încrederea vor schimba dramatic consecințele. Hai să facem gândurile să lucreze în favoarea noastră și nu împotriva noastră.