Ce e mai frumos decât să comunici cu copilul tău din primele zile postpartum?

Ce trebuie să știm este că inițial bebelușii nu stau foarte mult cu ochii deschiși, iar acuitatea lor vizuală este foarte redusă comparativ cu un adult. Acest fapt se datorează unei dezvoltări incomplete a simțului vizual, lucru care se finalizează în jurul vârstei de 2 ani. Trebuie să reținem că nu toți copiii sunt la fel, fiecare se dezvoltă în ritmul lui, atât timp cât este în parametri normali, nu trebuie să existe motiv de îngrijorare.

La naștere, bebelușul percepe umbre la o distanță de 20-30 cm, însă nu poate focaliza sau urmări cu privirea. Poate exista un strabism convergent (spre nas) care nu este patologic atâta vreme cât nu persistă mai mult de 6 luni. În majoritatea cazurilor, acesta se datorează dezvoltării incomplete a simțului vizual.

În jurul vârstei de 1 lună, lucrurile încep să evolueze rapid astfel că ochii încep să se coordoneze, bebelușul stă mai mult timp cu ei deschiși și poate începe să urmărească cu privirea, la o distanță de 30 cm. La 8 săptămâni poate focaliza de aproape fața părinților.

După 3-4 luni, coordonarea ochilor se îmbunătățește, urmărește cu privirea obiectele, fețele părinților. Câmpul vizual al bebelușilor este mult lărgit datorită statului pe burtică. Faptul că își poate ridica capul îi conferă o imagine mult mai interesantă de analizat. 

După vârsta de 5 luni, progresele bebelușilor sunt evidente în toate ariile și noile achiziții din punct de vedere motor, psihic și vizual sunt strâns corelate. Aceștia încep să perceapă culorile, să se deplaseze în direcția obiectelor, să le perceapă adâncimea (vederea tridimensională), iar pe la 8 luni se instalează o coordonare bună între ochi-mâna-corp cu posibilitatea de apucare a obiectelor din jur.

După 8 luni, simțul vizual este dezvoltat mult mai bine ceea ce permite bebelușului să aprecieze chiar și distanța la care sunt situate obiectele. Perceperea în spațiu și în adâncime este mult mai evoluată datorită faptului că la această vârstă bebelușul deja merge de-a bușelea, lucru care îi permite să analizeze cu atenție tot ce se întâmplă în jur.

Sunt însă câteva observații pe care aș dori să le precizez. Cum spuneam la început, comunicarea inițială se realizează prin priviri, părinții făcând parte din mediul bebelușilor. Multe repere sunt legate de modul în care aceștia reacționează în relația cu părinții, însă dacă observați următoarele semne, este indicat să cereți sfatul medicului oftalmolog:

1. Hiperlacrimarea (uni/bilaterală)- poate sugera o obstrucție congenitală a canalului lacrimal

2. Ochiul roșu cu secreții- poate sugera o infecție oculară

3. Ochii nu focalizează după 4 luni (“fug” spre nas sau spre ureche)

4. Sensibilitatea la lumina (nu direct în soare, pentru că atunci e normal să existe, ci la lumina diurnă) - poate sugera o tensiune intraoculară crescută

5. Pupila albă sau absența reflexului roșu în fotografii - pot sugera infecții sau tumori intraoculare

Primul examen oftalmologic se recomandă a fi efectuat în primele 6 luni chiar dacă aparent bebelușul nu prezintă nicio modificare oculară. Dacă copilul se naște prematur, consultul oftalmologic este obligatoriu, imediat după naștere.

Examinarea constă în măsurarea refracției oculare cu și fără picături (cicloplegie), a motilitătii oculare și vizualizarea fundului de ochi (depistarea afecțiunilor organice). Patologiile oculare nu sunt comune, însă prevenția este cel mai bun tratament. Cele mai recente studii de specialitate au demonstrat în nenumărate rânduri că depistarea lor precoce și instituirea unui tratament cât mai devreme poate avea o rată de vindecare completă.