Trăim niște vremuri în care majoritatea femeilor își doresc să aibă o carieră de succes, să arate și să se simtă senzațional în pielea lor, să întrețină o casă primitoare și să aibă rolul de cea mai bună soție, mama, prietenă sau colegă. Cam multe așteptări ne apasă greu pe umeri, așa-i?
Noi știm că suntem super-eroine în viața noastră și a celor dragi, dar ce facem atunci când nu ne ajunge timpul să le facem pe toate și trebuie să le prioritizăm? Oare reușim de fiecare dată să găsim formula corectă? De cele mai multe ori da, însă sunt și cazuri în care timpul ne joacă feste și ajungem la 40 de ani să ne dorim cu ardoare să avem un copil. Asta pentru că nu am simțit când a trecut timpul sau pentru că prioritățile noastre au fost cu totul altele. Sau, cine știe, poate că acum este momentul potrivit, poate că acum suntem pregătite.
Oricare ar fi cauza, există și o parte bună. Oricât de palpitant sau înfricoșător este să devii mama la 40 de ani, să știi că este posibil. Deși sunt asociate nenumărate riscuri unei sarcini la această vârstă, în zilele noastre, medicina reproductivă face minuni.
Ce trebuie să faci dacă îți dorești să fii mămică și ai 40 de ani?
Având în vedere că fertilitatea femeii scade pe măsură ce înaintează în vârstă, primul pas este să mergi la un consult la un medic specializat în probleme de fertilitate sau chiar la medicul tău ginecolog care să evalueze sănătatea sistemului reproducător.
Printre investigaţiile indicate de acesta se vor număra ecografia transvaginală, dozarea anumitor hormoni şi testarea AMH-ului (indicator al stării rezervei ovariene). Uneori pot fi necesare şi investigaţii mai complexe, precum histerosalpingografia sau histeroscopia, dar medicul tău va ști cel mai bine ce este potrivit în situația ta.
Dacă au trecut deja 6 luni de când încerci să rămâi gravidă, este bine să iei în calcul şi tratamentele pentru infertilitate. În funcţie de problemele evidenţiate de investigaţii, medicul îți va prezenta soluțiile alternative existente și pe cele care se potrivesc ție. Evident, modalitatea de tratament o veți alege împreună, în funcție de particularitățile și dorințele tale.
Nu trebuie să îți faci griji. Din fericire, așa cum spuneam și la început, medicină reproductivă a evoluat foarte mult și ne oferă tratamente pentru orice situație: de la probleme de ovulație sau probleme cu trompele uterine, până la endometrioză.
În continuare, îți prezint câteva tratamente eficiente în tratarea infertilității:
- Medicaţia administrată pe cale orală pentru stimularea ovarelor. Când nu există alte probleme de fertilitate decât vârsta înaintată, medicamente precum clomifen citrat sau letrozole pot ajuta. Acestea stimulează ovarele să producă mai multe ovocite în cursul unei luni şi cresc şansele instalării unei sarcini.
- Medicaţia injectabilă. Are acelaşi efect de stimulare a ovarelor, însă este mult mai puternic. De obicei, acest tip de medicaţie este utilizat la pacientele care optează pentru inseminare uterină artificială sau fertilizare în vitro.
- Fertilizarea în vitro cu ovocitele pacientei. Este o procedură complexă de reproducere asistată care constă în stimulare ovariană cu monitorizare, prelevare de ovocite, fecundarea acestora în laborator şi transferul de embrioni în uterul pacientei.
- Fertilizarea în vitro cu ovocite de la donatoare. Este o alternativă care creşte semnificativ şansele de reuşită, deoarece, la vârsta de 40 de ani, principala problemă o reprezintă calitatea ovocitelor. Aceasta se traduce prin risc mare de anomalii cromozomiale ale fătului şi de oprire a sarcinii din evoluţie. Pacienta nu mai este supusă în acest caz stimulării ovariene, ci doar unui tratament de pregătire a endometrului (mucoasei uterine) pentru a favoriza implantarea embrionilor.
- Embrioadopţia. Este o procedură indicată atunci când ambii parteneri ai cuplului au probleme severe de fertilitate. Embrionii sunt formaţi din ovocite donate şi spermatozoizi de la donator. Şi în acest caz, pacienta urmează un tratament în vederea pregătirii endometrului.
Știu ca poate părea destul de înfricoșător, însă aducerea unui copil pe lume după vârsta de 40 de ani poate deveni posibilă prin investigarea corectă a problemelor de fertilitate, prin abordarea cu realism a şanselor de reuşită ale fiecărui tip de tratament și, nu în ultimul rând, cu o atitudine pozitivă și mult optimism.