Am cunoscut-o pe Corina, de la David and Thea, la târgul pentru copii “Alist Kids”, organizat anul trecut de www.alistmagazine.ro. Produsele ei însă, îmi atrăseseră atenția cu mult timp  înainte, când povesteam cu Roxana Strava despre alegerea brandurilor pentru târg.

Ca să cut the long story short, ce vinzi te cam reprezintă, așa că atunci când m-a contactat să mă invite să fiu Guest Writer pentru site-ul de față i-am spus “da” foarte repede pentru că am încredere în gusturile ei. Dar i-am și mărturisit că nu știu cât de potrivită aș fi pentru a scrie pe un site pentru părinți și copii. Despre ce să scriu? Ce cred și ce nu cred despre “parenting”? Dacă am alăptat sau nu? Dacă e bine una sau alta? Răspunsul e simplu: habar n-am!

Cred că atunci când vine vorba de copii, orice sfat ai da e ca și cum, vorba unei prietene, “te joci cu ușa de la lift”! Foarte periculos. Orice ai zice, vor apărea alții care te vor contrazice până la a te pune la zidul zidurilor. Copiii reprezintă terenul minat pentru orice părinte. Să nu îi zici ceva care e în contradicție cu credințele lui, că ești pus pe lista neagră. Și știți ce? Chiar așa și trebuie! Fiecare părinte simte deciziile pe care trebuie să le ia în privința copilului lui și nu trebuie să-i pese de ce zice comunitatea despre… Decât poate cu titlu informativ.

Apropos de asta… mă gândeam dacă i-aș spune vreunei prietene dacă i-aș vedea copilul făcând ceva nepotrivit? Mie mi-ar plăcea să mi se spună? Cred că da, deoarece eu cred că e posibil să mă ajute enorm informația ca să remediez o situație. Dar dacă prietena mea este mult mai sensibilă sau știe de “problema” și o să mă deteste pentru că acum știu și eu, și de ce mă bag în viața lor… Complicat, v-am zis… Cam la fel de complicat ca și răspunsul la întrebarea: i-ai spune unei prietene dacă ai afla că o înșală soțul? Ia răspundeți voi, după ce vă gândiți bine la tot…

Așadar, nu mă bag la “parenting”, ci vă spun doar o poveste despre mine, pe care o redactez și o semnez.

De când mă știu mi-am dorit copii, iar apariția Alexiei, acum 20 de ani, a fost o bucurie fără seamăn. Când am aflat că sunt însărcinată spuneam oricui asta, indiferent dacă era sau nu în context. De fapt, aș fi urlat în mijlocul străzii. Mi se părea că eu sunt singura de pe lume în stare de așa ceva și nu încetam să privesc totul ca pe un miracol. De altfel, nici acum, niciun om de știință din lume nu mă poate convinge că transformarea a două substanțe într-un om cu suflet și gânduri, nu este o minune.

Știți care este sentimentul pe care îl trăiam zilnic și de care îmi aduc aminte perfect? Că sunt extrem de puternică! Că sunt invincibilă cu acel copil în pântece! În plus, îmi plăcea și grija pe care toți cei din jur o aveau față de mine, așa cum o au oamenii în general față de o femeie însărcinată.

În primele luni, îmi era greață, rău, diverse… Și cu toate acestea, era incredibil cum în momentul în care intram în jurnal, la ora 19, totul trecea ca la un semn. Asta, apropos de puterea minții. Mintea mea nu îi permitea corpului să-i fie rău atunci. Într-o seară îmi amintesc exact, îmi era atât de rău încât i-am spus invitatului din studio că dacă vede că mă opresc brusc din discuția cu el, înseamnă că nu mai pot… Și o să-i rog pe colegii mei să dea niște reclame pe post, până îmi revin. Dar desigur că nu s-a întâmplat nimic până când a intrat genericul de final, moment în care m-am întors la starea de rău de dinainte și am luat-o la sănătoasa către baie…

Însă, după această perioada mai greoaie, a fost absolut superb. Nu am avut nicio restricție și nu mi-am schimbat cu nimic viața. Dimpotrivă, era mult mai frumoasă. Chiar și în ultimele două săptămâni “de gravidie” când nu mai mergeam la Pro și vedeam la Mall Vitan toate filmele din cinema, unul după altul. 

Tare mi-a plăcut să fiu gravidă. Mama îmi zicea că ei nu i-a plăcut deloc când era însărcinată, vedea cum i se modifică corpul, și abia aștepta să nască, dar mie chiar îmi plăcea... Poate și pentru că nu am fost niciodată o bombă sexy ☺)) ca mama ( adica, ca mama mea!) nu mă preocupau deloc kilogramele în plus sau noua conformație. Am avut și noroc că nu am luat decât vreo 9 kg. Și cu toate aceste kilograme în plus, am rupt ringul la nunta lui Adrian Mutu, care avusese loc chiar în preajma datei anunțate pentru nașterea Alexiei, cu toate că medicul meu ginecolog mi-a zis: “Vezi cu dansul, te rog, nu exagera ca de obicei, că dacă te apucă născutul sâmbătă noapte, să-i spui lu' MUTU că n-ai dansat…”

Am dansat și de ziua mea, pe 29 august, dar pe 31… Ce să vezi, eram convinsă că am ceva la stomac de la mâncarea chinezească de cu o seară înainte, numai că atunci când am ajuns la doctor mi-a zis să rămân acolo pentru că sunt contracții, nu crampe ☺)) Dacă nu citeam și eu nimic despre ce și cum ar trebui să simt… I-am spus doctorului că am înțeles și că mă duc până acasă ca să îmi iau lucrurile, dar n-am avut succes. Nu m-a mai lăsat să plec…  Așa că i-am dat telefon lui  Alex și i-am spus că rămân să nasc. Am intrat în sala de operație și îmi amintesc că atunci când m-am trezit l-am văzut în fața mea pe Cătălin Radu Tănase și nu înțelegeam de ce sunt la serviciu.    

Au urmat ani minunați în care Alexia s-a trasformat într-o păpușă mereu veselă și pusă pe joacă. M-a ajutat însă enorm să o am pe mama în permanență alături de mine, încă din prima zi. Nu am trăit nopți albe decât în primele 3 săptămâni și am putut să-mi reiau activitatea când Alexia avea 3 luni.

M-am gândit o vreme dacă ar fi fost mai bine să stau mai mult acasă, dar cred că mi-am urmat instinctul. Care mi-a zis să nu abandonez o dragoste pentru alta. Așa că mergeam fericită la treaba mea și mă întorceam tot fericită să o revăd pe fetița cu ochi albaștri care îmi oferea atât de multă bucurie în fiecare zi. Am cântat și am dansat cu ea, am improvizat piese de teatru și spectacole de toate felurile, am călătorit prin toată lumea și i-am făcut milioane de poze și filmulețe.

Iar când a împlinit 3 ani i-am făcut cadou un frate. Pe Aris cel frumos și Leu care a venit pe lume într-o zi de vară, după ce stăteam de vreo trei săptămâni în casă deoarece se prea grăbea să vadă cum e viața de afară. E adevărat însă, că anterior, am dat o fugă cu mama până la mare, dacă tot nu aveam ce face, iar drumul cu trenul și baia în mare, combinate cu un masaj cam tare, cred că l-au deranjat un pic pe băiat ☺ Mă rog, după ce am văzut că dă semne să iasă mai devreme decât trebuia, aș fi făcut orice să apară în zodia Leului pentru că băieții Rac de-i cunoșteam mi se păreau foarte sensibili… Și Leu a ieșit.

Un copil frumos și cald din prima zi. Tot cu zâmbetul pe buze ca sora lui care i-a devenit rapid companion de joacă și ceartă. Au început să aibă lumea lor cu subiecte și secrete. Iar noi am început să învățăm să trăim cu doi în loc de unul și să învățăm, sau nu, să aplanăm conflicte.  Mare noroc am avut de ajutorul părinților mei și de doi copii cuminți. N-au urlat, n-au dărâmat, nu au fost obraznici, nu s-au tăvălit pe jos, ce mai ….nu mi-au dat de furcă. Sigur, până prin adolescență, când au avut și ei războiaele lor cu noi, părinții, ca majoritatea copiilor. Dar, bat în lemn, nimic grav până azi, când Alexia are aproape 20 de ani, iar Aris 17.

Nu știu dacă au învățat ceva de la mine, dar cu siguranță eu am învățat multe de la ei. Nu știu cât de fericiți i-am făcut eu pe ei, dar ei tare m-au făcut fericită. Și nu știu cât i-am enervat eu, dar ei mă pot scoate din minți. Și nu știu cum ar fi fost viața fără ei, dar cu ei este așa cum mi-am dorit. O continuă aventură!

Vă mulțumesc, Alexia, Aris! Vă mulțumesc că m-ați ales pe mine să vă fiu mamă!